
Ghicitorile, numite și cimilituri, sunt o creație populară, anonimă. Ele se prezintă de obicei sub formă de versuri în care se descriu metaforic o ființă, un obiect sau un fenomen care trebuie identificate. Sunt folosite metafore, imagini sugestive sau jocuri de cuvinte care să-l ajute pe cel care vrea să dezlege ghicitorile. Ghicitorile solicită agerimea minții omului pentru identificarea, prin asociații logice, a obiectului, a persoanei sau a fenomenului redat. Ghicitorile sunt un joc al istețimii și al perspicacității.
Ele sunt extrem de îndrăgite atât de copii cât și de adulți și au un caracter educativ.







